Grădiniță

Grădinița

De la ce vârstă se poate înscrie copilul la grădiniță?

La grădinița BioBee se poate înscrie un copil care a împlinit vârsta de 3 ani.


Câți copii sunt într-o grupă?

Numărul copiilor într-o grupă este între 15-17. La grupă sunt două educatoare. Am preluat modelul educatorului din sistemul educațional finlandez, ceea ce înseamnă că educatoarea principală rămâne la grupă până când copiii termină grădinița.


Ce trebuie să știu despre curriculum educațional?

Curriculumul Educaţional la grădinița BioBee are la bază conceptul de dezvoltare globală a copilului. În grădiniţa BioBee punem accent pe exploatarea cunoștințelor, nu doar pe conținutul lor. Sistemul educaţional pe care îl aplicăm are la bază educaţia formală tradițională elaborată de Ministerul Educației, însoțită cu succes de educația informală.


Ce este inovativ în grădinița BioBee?

Inovaţia în sistemul nostru educaţional este asigurată de metodologia învățării experiențiale. Aceasta include o structură flexibilă și creativă a activităților de învățare. Pentru grădinița BioBee, natura este izvorul nostru infinit de inspiratie. Ne reîntoarcem la elementele din natură, la naturaleţea copilăriei. Studiile au furnizat dovezi convingătoare că modul în care copiii petrec timp interacționând cu natura si cu elementele ei îmbunătățește memoria și capacitatea de  rezolvare a problemelor în mod creativ.

Curentul bio-green-eco contribuie la dezvoltarea imaginației și a curiozității. Copiii răspund pozitiv la experiențele în aer liber pentru că au un mod unic de a experimenta minunățiile naturale.

Plantele, legumele, frunctele, seminţele, pietrele, nisipul, fagurele, animalele, soarele, luna, stelele, apa de ploaie, precum si materialele reciclabile sunt elemente utilizate în grădinița BioBee, iar pentru copil este o experiență senzorială pură. Copiii judecă natura mai degrabă prin felul în care interacționează cu ea, și nu prin estetica ei.

Care sunt principiile educaționale la grădinița BioBee?

1. Extensia experienței de învățare.

Angrenăm copiii, prin experiențe de învățare, în cât mai multe domenii experiențiale. Aceasta se remarcă prin diversitatea activităților extracurriculare. Cere detalii aici:

2. Echilibru în învățare.

Abordăm învățarea din perspectiva jocului și ne folosim de reguli într-o manieră plăcută, fară să stresăm copiii.

3. Copiii sunt diferiți.

Suntem atenți la  caracteristicile individuale și personalizăm jocurile și  activitățile alese de copii.


Care este stilul de predare în grădinița BioBee?

Metodele de predare sunt activ-participative. Încurajăm copilul să exploreze și să devină independent.  Evaluările periodice efectuate de educatorii noştri reflectă progresul copilului în raport cu el însuși, dar și cu alții.


Ce învață copilul la grădinița Biobee?

Toate activitățile educative și recreative desfășurate în grădinița BioBee vin în ajutorul copilului tău și îl ajută să se dezvolte din punct de vedere cognitiv, să-și dezvolte vorbirea, abilitățile socio-emoționale și motorii.


Își dezvoltă inteligența

La grădiniță, copilul își dezvoltă inteligența: rezolvarea de probleme, găsirea soluțiilor creative sau noțiunile spațiale, conceptul de mult – puțin, plin – gol, numerele, formele obiectelor, culorile. Învață să scrie, să recunoască primele litere și să facă calcule simple.


Învață să vorbească mai repede

Grădinița stimulează dezvoltarea limbajului copilului. La sfârșitul anilor de grădiniță, el dobândeşte abilități importante de limbaj. Învață poezii, să se exprime în propoziții, iar apoi în fraze.

Programe educaţionale originale specifice doar grădiniţei BioBee

 

Time4Reading

Dacă vrei să ai copii deștepți, citește-le povești! Programul Time4Reading este o activitate educațională integrată, la care participă activ, săptămânal, și părinții copiilor. Time4Reading dezvoltă capacitatea copiilor de a înțelege și de a transmite intenții, gânduri, semnificații mijlocite de limbajul poveștilor în contexte familiare. Time4Reading este un program creativ și distractiv, iar copiii descoperă cerințele sociale prin poveste.


SmartKids

Inteligența nu este o structură statică, ci un sistem dinamic, care poate continua să se dezvolte pe parcursul întregii vieți. Programul Smartkids dezvoltă gândirea creativă centrată  pe rezolvarea de probleme.  Se desfășoară o dată pe săptămână și este condus de către un educator specializat FIE (Feuerstein Enrichment Instrument).


BioBeeFit

Este un program inovativ de sport pentru copiii de grădiniță. În timpul orelor de sport, se lucrează pe fiecare grupă musculară pentru o dezvoltare armonioasă a copilului. Copiii se vor amuza făcând mișcare, deoarece se folosesc o serie de elemente (mingi, bastoane de burete etc.), iar sportul devine o distracţie. Programul se desfășoară de două ori pe săptămână.


Cutia Fermecată          

Cutia Fermecată este un program pentru dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale copilului. Aceste abilități au un rol foarte important pentru a avea performanțe școlare, dar și pentru a se putea integra în societate și a reuși în viață. Copilul învață să-și exprime emoțiile, să asculte și să urmeze instrucțiuni simple, să colaboreze cu colegii și să-și împartă cu aceștia jucăriile, să-și controleze impulsurile. În urma programului crește stima de sine și încrederea în reușită. 


Green BioBee

Un obiectiv foarte important pentru grădinița BioBee este acela de a insufla dragoste și respect pentru natură în rândul copiilor noștri. De aceea, activitățile cu caracter ecologic sunt frecvente.

Grădiniţa BioBee a câștigat proiectul ”Grădina senzorială a micilor ecologişti” din cadrul programului Grădina Verde de la Grădi, proiect finanțat de către Fundația Comunitară Cluj din Fondul Terapia-Ranbaxy.

Grădinița BioBee este parte din programul internațional Green Apple Day (link). Iar ”Aleea zânelor și licuricilor” este o activitate de conștientizare a grijii față de plante.


Care este programul zilnic al copiilor?

 

Programul zilnic se desfășoară astfel:

8.00   –   8.30      Dansul Albinuțelor (Sosirea copiilor la grădiniță)

8.30   –   9.00      Micul dejun al Regilor

9.00   –  9.15       Pregătire pentru activități

9.15   –  9.30       Activități specifice

9.30  – 10.30       Activități integrate pe în domenii experiențiale

10.30 – 11.00      Activități la alegerea copiilor pe centre de interes

11.00 – 11.15      Gustul Vitaminelor (Gustarea fruct sau legume crude)

11.15 – 11.45      Activități distractive și recreative în aer

11.45 – 12.15      Jocuri colective

12.15 – 12.30      Igiena personală

12.30 – 13.00      Masa de prânz

13.00 – 13.30      Pregătirea pentru somn

13.30 – 15.30      Somnul copiilor

15.30 – 16.00      Deșteptarea!

16.00 – 16.15      Ceva bun, ceva dulce (Gustarea de după masă)

16.15 – 17.00      Activități opționale pe ateliere

17.00 – 18.00      Activități în aer liber, pregătirea copiilor pentru plecarea acasă

Vezi detalii despre admitere și taxe sau contactează-ne pentru detalii și înscriere!