Creșa Biobee

Despre creșa noastră

Despărțirea oricărei mămici de copilul ei este un moment dificil și poate fi marcant pentru amândoi. Tocmai ai terminat cei doi ani de concediu de creștere a copilului și trebuie să te întorci la serviciu așa că urmează să îți pui aceste întrebări: ”Ce fac cu copilul, unde îl duc?” ”Cine va sta cu el?” Ar fi următoarele variante: îl lași în grija bunicilor, apelezi la serviciile unei bone, îl duci la creșă. Fiecare variantă are avantaje și dezavantaje.

5 motive să-ți duci copilul la Creșă:

1. Copilul devine mai sociabil

S-ar putea ca acasă să fie mai timid, dar odată ajuns la creșă acesta va socializa cu toți copiii, se va juca și va învăța să comunice. Noul mediu îl va ajuta pe copil să se dezvolte armonios, să se joace și să colaboreze și cu alți copii. Odată deprinsă această calitate, copilul tău se va adapta la fel de repede și pe viitor.

 

2. Copilul învață să comunice și să vorbească mai repede

Aflat într-un alt mediu decât acasă, copilul va fi nevoit să învețe să comunice. Va învăța să vorbească mai repede, mai corect, mai clar și astfel te vei înțelege mai ușor cu el.

3. Copilul devine independent

Ei bine, odată cu înscrierea lui la creșă, acesta va deveni independent, va învăța că viața lui este diferită de cea de acasă. Chiar dacă începutul va fi mai greu, în câteva săptămâni copilul tău se va acomoda și se va dezvolta armonios.

4. Va învăța să colaboreze

La creșă micuțul va învăța să colaboreze cu alți copii. Va învăța să se joace în echipă, să formeze front comun cu alți copii, își va face prieteni și se va pregăti pentru activitățile de viață viitoare.

 

5. Își va forma un stil de viață sănătos

La creșă copilul va învăță să-și creeze un program sănătos de viață. Două mese principale pe zi, două gustări și somnul de după amiază sunt etape obligatorii pentru orice creșă. Copilul tău va învăța să respecte regulile, deprinzând obiceiuri sănătoase pentru viitorul lui.

Program cresă

Programul scurt al creșei este de la 8.00 – 13.00, iar programul prelungit 8.00-18.00.  Programul zilnic se desfășoară astfel:

8.00 – 8.30 – sosirea copiilor la creșă
8.30 – 9.00 – rutine, micul dejun
9.00 – 9.15  întâlnirea de dimineață
9.15 – 9.30  – time4reading
9.30 – 10.00 – activități de sine stătătoare
10.00 – 11.00 – activități la alegerea copiilor pe centre de interes
11.00 – 11.15 – vitamine naturale ( gustare fructe sau legume)
11.15 – 11.45 – activități distractive și recreative în curtea grădiniței 
11.45 – 12.15 – jocuri colective
12.15 – 12.30 – rutine ( igiena personală)
12.30 – 13.00 – masa de prânz
13.00 – 13.30 – rutine (igiena personală, pregătirea pentru somn)
13.30 – 15.30 – somnul copiilor
15.30 – 16.00 – rutine 
16.00 – 16.15 – servirea gustării
16.15 – 17.00 – activități pe ateliere
17.00 – 18.00 – activități în aer liber, pregătirea copiilor pentru plecarea acasă